Familia reprezintă rădăcina de unde copilul își ia seva și cu ajutorul ei se dezvoltă mai departe, ajungând adult. Tata și mama, în mod special, dar și fratele sau sora, în mod particular, reprezintă un model bun de imitat, din punct de vedere al copilului. Dacă acest model este incorect, atunci și copilul reacționează și se manifestă incorect, și de cele mai multe ori aceste comportamente deficitare ajung să îi fie piedici proprii într-o comunicare la nivel social și nu numai.
De multe ori ne întrebăm de ce copilul nostru folosește expresii neacceptate social, de unde le învață, pe cine aude, cu cine să-i recomandăm să nu mai vorbească, însă adesea aceste comportamente verbale se nasc chiar în sânul familiei.
De câte ori nu s-a întâmplat să folosim cuvinte neacceptate sociale sau să râdem cu putere atunci când cel mic stâlcește cuvintele, când suntem la volan și folosim injurii sau atunci când nu corectăm un limbaj neadecvat, doar de dragul că “a fost capabil să gândească!” sau “se va descurca în viață, este deștept! ”.
Comportamentul verbal al copilului se naște dintr-un control al comportamentului adultului sau adulților de referință. Acest control vizează și copiii, dar nu numai. El se referă la tiparul reacțiilor adoptate de o familie pentru a aborda comportamentul verbal în situații diferite, care presupun interacțiuni personale și sociale în interiorul familiei și înafara ei. Acest control se referă nu numai la gestionarea activităților copiilor, ci include și felul în care părinții își gestionează și își controlează propria conduită în relațiile interumane și sociale.
Imitația este un proces natural din dezvoltarea copiilor care apare de când aceștia sunt foarte mici. Imitația reprezintă abilitatea copilului de a copia comportamentul unei alte persoane. Așadar, copiii își imită părinții, mai ales în acțiunile acestora, iar cuvintele spuse de către adulți trec neauzite pe lângă urechile celor mici și mari, atunci când acestea nu se potrivesc cu acțiunile adulților.
Comportamentul verbal social trebuie să pornească de la părinți și să fie folosit corespunzător atât acasă, cât și înafara mediului familial. De ce? Adesea, un comportament verbal acceptat de părinte, nu este obligatoriu să fie acceptat și de societate și invers. Modul în care noi, adulții, părinții ne comportăm și comunicăm verbal lucrurile, își pun amprenta asupra personalității copilului nostru.
Învățând să ne controlăm comportamentul verbal, aducem un plus dezvoltării personalității copilului nostru. Aunci când suntem agresivi și folosim un limbaj verbal neadecvat, copilul nostru va învăța că singurul mod în care el va reuși să obțină lucrurile în viață, va fi prin agresivitate și impunere, asa cum a învățat prin imitație de la noi. Dacă am folosi un ton calm și i-am explica rațional unde și de ce a greșit și cum ar fi fost frumos să reacționeze și să se comporte, atunci copilul nostru ar învăța cum să caute soluții benefice și constructive în a se dezvolta și a deveni un adult stăpân pe situație și apreciat de cei din jur.
În perioada 0-1 an este important să vorbim cât mai mult cu bebelușul nostru, în mod contrar gânguritul, lalarizarea și emiterea sunetelor riscă să întârzie să apară.
Când copiii sunt mici și mai stâlcesc cuvintele, râsul nostru că sunt comici și amuzanți, nu face altceva decât să accentueze întârzierea achizițiilor corecte ale limbajului.
Atunci când ei cresc și încep să înțeleagă că vorbesc diferit față de alții, apare sentimentul frustrării și se închid tot mai mult în ei, refuzând să mai vorbească, izolându-se social de teama neacceptării într-un grup social, specific vârstei.
În momentul în care mama, tata, bunica sau alte persoane aud copilul că pronunță deficitar și nu îl corectează, atunci el învață că modul lui de exprimare este unul corect și astfel apariția limbajului întârzie să apară.
Cu cât copilul dovedește o mai mare capacitate mentală, cu atât comportamentul verbal se caracterizează prin finețe, suplețe, complexitate și superioritate.
Comportamente verbale de eliminat din mediul familial:
- Impunerea, ordonatul și controlul copilului
- Luatul peste picior al copilului sau folosirea sarcasmului la adresa acestuia
- Ridiculizarea și strigătul la copil
- Etichetarea
- Amenințările de orice fel: plecat de acasă al părintelui, dat afara al copilului, etc.
- Agresiunea fizică și/sau psihică
- Lipsa de interes sau așteptări prea mari față de copil și de la copil
- Răsfățul excesiv
- A nu folosi cuvinte magice, cheie cum ar fi: „te rog”, „mulțumesc”, „iartă-mă”, etc.
- Lipsa afecțiunii față de copil
